Comitatul Nógrád, cunoscut și ca Varmeghia Nógrád (în maghiarăNógrád vármegye, în germanăKomitat Neuburg sau Neograd, în latinăComitatus Neogradiensis, în slovacăNovohradská župa), a fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei din secolul XI și până în 1920. Teritoriul său se află actualmente în sudul Slovaciei și în nordul Ungariei. Numele Novohrad este încă utilizat în Slovacia ca o desemnare informală a teritoriului corespondent. Acest nume vine de la fostul castel Nógrád (Novohrad), aflat în prezent pe teritoriul Ungariei.
Capitala comitatului a fost orașul Balassagyarmat (în germanăJahrmarkt, în slovacăBalážske Ďarmoty), cu excepția secolului al XVIII-lea, când capitala a fost la Lučenec (în germanăLizenz, în maghiarăLosonc).
La sfârșitul Primului Război Mondial, partea comitatului Nógrád aflată la nord de râul Ipeľ/Ipoly a devenit parte componentă a noului stat Cehoslovacia (ca regiunea Novohrad), aceste modificări de granițe fiind recunoscute prin Tratatul de la Trianon (1920). Partea de sud a rămas pe teritoriul Ungariei. Ca urmare a prevederilor controversate ale Primului arbitraj de la Viena (noiembrie 1938), jumătatea de nord a regiunii Novohrad a intrat sub control maghiar. După al doilea război mondial, au fost restaurate granițele stabilite în urma Tratatului de la Trianon. În 1993, Cehoslovacia s-a dizolvat și regiunea Novohrad a devenit parte a Slovaciei independente. Din 1996, aceasta face parte din regiunea Banská Bystrica a Slovaciei.
Partea ungară a fostului comitat Nógrád a fuzionat cu partea ungară a fostului comitat Hont și a format comitatul Nógrád-Hont. Între 1939 și 1945, acesta a fost unit cu jumătatea ocupată a părții slovace a fostului comitat Nógrád. Începând din 1950, partea ungară a fostului comitat Nógrád, împreună cu o mică parte a fostului comitat Hont, a format județul Nógrád.
Demografie
În 1910, populația comitatului era de 261.517 locuitori, dintre care:
Maghiari -- 197.670 (75,58%)
Slovaci -- 58.337 (22,30%)
Germani -- 3.143 (1,20%)
Subdiviziuni
La începutul secolului 20, subdiviziunile comitatului Nógrád (Novohrad) erau următoarele: