Ciuleandra (roman)

Ciuleandra
Informații generale
AutorLiviu Rebreanu
Ediția originală
Limbalimba română Modificați la Wikidata
Data primei apariții

Ciuleandra este un roman psihologic din 1927 scris de Liviu Rebreanu. Firul narativ urmărește evoluția personajului principal, Puiu Faranga, printr-un amplu proces de autoanaliză psihologică.

Rezumat

Puiu Faranga, fiul politicianului Policarp Faranga, își omoară soția, pe Mădălina, într-un moment de nebunie. Policarp îl cheamă pe prefect pentru a găsi împreună o soluție, iar între timp discută cu Puiu despre crima înfăptuită, propunându-i ca salvare internarea într-o casă de sănătate. Tânărul este internat în stare de arest preventiv la sanatoriul profesorului Demarat. Aici începe să îi povestească ce s-a întâmplat doctorului Ursu. Aceste discuții îi întăresc convingerea că va fi eliberat și că, de fapt, el nu are nicio vină pentru cele întâmplate. La un moment dat, are o discuție cu gardianul, pe care îl întreabă dacă știe Ciuleandra, iar acesta îi spune că a trecut și el printr-un moment asemănător, fiind gata să-și omoare soția. În camera sa, Puiu are timp să își analizeze comportamentul și înțelege că tatăl său a încercat tot timpul să-l protejeze, deoarece răul se afla în el. Singurătatea îl face să găsească în amintirea Mădălinei singura alinare. Puiu îi povestește doctorului Ursu teoria sa: fiind singurul descendent al familiei, el avusese datoria să se însoare cu o fată de la țară, pentru a reîmprospăta sângele unui neam care era condamnat să se stingă.

Pe Mădălina a cunoscut-o într-un sat din Argeș, la horă, când aceasta avea paisprezece ani, se îndrăgostește brusc de ea și o cere de soție. Mădălina este luată la București, pleacă la studii în Elveția, în Franța și în Anglia. Numele ei acum este Madeleine. Cei doi se căsătoresc când ea împlinește 18 ani, iar el 27. Mădălina se desparte de viața ei adevărată.[1]

După o noapte zbuciumată, Puiu îi spune doctorului Ursu că a aflat motivul pentru care a omorât-o pe Mădălina. O omorâse din întâmplare, pentru că ea fusese acolo, în momentul acela și concluzionează că este nebun. Când mama Mădălinei vine să-i ceară daune, Puiu o trimite la tatăl său. Atunci află că doctorul Ursu o cunoscuse pe Mădălina, fuseseră vecini și copilăriseră împreună. Puiu înțelege că doctorul o iubise pe fată. Student fiind, acesta se învoise cu mama Mădălinei să o ia de nevastă la terminarea facultății. Dar atunci a apărut Puiu Faranga și fata a fost căsătorită cu el împotriva voinței ei. În febra nebuniei, Puiu îi mărturisește că și el a iubit-o pe Mădălina, atât de mult încât a omorât-o. În camera lui, începe să fredoneze melodia Ciuleandra și să joace în ritmul ei. A doua zi declară că nu este nebun și vrea să își ispășească pedeapsa cuvenită. Îl atacă pe doctor. Când sosește bătrânul Faranga, i se spune că Puiu e grav bolnav și va fi internat într-o casă de sănătate.[2]

Analiză

Ca metodă, romanul face parte dintr-un ciclu de opere, care mai cuprinde Pădurea spânzuraților și Adam și Eva, fiind diferit de „realismul clasic”.[3]

Romanul începe șocant, cu o scenă tragică: Puiu Faranga își ucide soția într-un acces de demență pe care nu și-l poate explica.

Subiectul romanului se realizează prin analiza de sine a personajului. Îndemnat să simuleze nebunia, Puiu acceptă o strategie care nu va funcționa întocmai. Ținut în izolare, cu gardian la ușă, el trece printr-un proces de autoanaliză, de reconstituire a evenimentelor.

Ciuleandra are la bază principiul naturalist. Puiu Faranga este descendentul degenerat al unei familii boierești. Factorul biologic are aici un rol esențial și conduce la criză, prin stricarea sângelui și nebunie. Există însă în roman și un alt element diferit de naturalism, un conflict psihologic.[4]

Acțiunea romanului urmărește două planuri: pe de o parte, rememorându-și copilăria, maturitatea și căsnicia, personajul principal caută o justificare pentru fapta sa, dar pe de altă parte aceste retrăiri au ca efect degradarea sa psihică totală. În momentul în care acceptă că este un criminal, el refuză să mai continue jocul bătrânului Faranga și solicită să fie tratat independent.

Partea a doua a romanului urmărește înstrăinarea eroului de realitate, căderea în nebunia propriu-zisă. Individualitatea exacerbată a personajului explică stările sale contradictorii: nervozitatea, bănuiala că este ironizat, agitația, teama, coșmarurile. Singur în cameră, el încearcă să-și amintească Ciuleandra și se agită și mai mult pentru că nu reușește. Beția dansului, muzica sălbatică, ritmul nebunesc dezvăluie o vitalitate nestăpânită și cheamă participarea „instinctelor” pământului.[1]

Personaje

  • Puiu Faranga
  • Policarp Faranga, politician, fost ministru al justiției, tatăl lui Puiu
  • Mădălina Crainicu/Madeleine, fata unei văduve din sat, soția lui Puiu
  • tante Matilda, mătușa lui Puiu și mama adoptivă a Madeleinei
  • Nicolae Spahiu, prefectul
  • procurorul Săvulescu
  • profesorul Demarat
  • doctorul Ion Ursu, fiu de țăran, asistentul profesorului Demarat, prieten din copilărie al Mădălinei
  • gardianul Leahu

Scriere și publicare

În 1927 Liviu Rebreanu a spus că acest subiect l-a pasionat în urmă cu 15 ani și că l-a notat ca nuvelă, cu titlul Nebunul. În 1924 a dat peste această nuvelă printre încercările sale nepublicate, ce avea la bază un caz real. La sfârșitul anului 1926 a abordat acest subiect, iar în primăvara anului 1927 se afla la Orlat, prins de redactarea primei versiuni, apoi a plecat la Maieru pentru versiunea definitivă. Aici, soția scriitorului, Fanny Rebreanu, a consultat registrele de botez pentru a găsi un nume potrivit eroinei. Ciuleandra se desparte însă de linia conflictuală a subiectului notat demult ca nuvelă.[5]

Teme principale

Moto-ul preluat din Apocalipsă (III-17), „... și nu știi că tu ești ticălos și mișel și sărac și orb și gol” sugerează interpretarea că numai conștiința ne rămâne ca singur judecător pentru faptele noastre.[2]

Ciuleandra a devenit romanul „luptei cu obsesia”. Inocularea obsesiei dansului trece de aspectul pitoresc al descrierilor etnografice. Jocul capătă un sens existențial. O anumită dozare a misterului o transformă pe Mădălina într-o eroină fantomatică.[6]

Aprecieri critice

Potrivit lui Eugen Lovinescu, roman modern, Ciuleandra demonstrează capacitatea scriitorului de a prezenta un caz patologic prin expunere de fapte și coincidențe, dar fără o analiză, pentru că subconștientul nu suportă o disecare logică.[7]

Lucian Raicu apreciază metoda prozatorului, care dezvăluie un analist tenace al proceselor obscure și într-un fel, și un mare poet „amar, sever și posomorât al pasiunilor”, având drept rezultat amenințarea de a declanșa nebunia celui ce se lasă în voia lui, „a sumbrului erotism, a destinului și a morții.”[8]

Perpessicius a încercat să găsească o justificare estetică romanului, dezvoltând subtile variații în jurul a ceea ce s-ar desprinde din numele Mădălinei. El accentuează ideea fixă a dansului exaltant Ciuleandra, pe care Puiu se străduiește să și-l amintească, devenind o adevărată obsesie. Dacă la început el doar simulează nebunia, în final ajunge nebun de-a binelea.[9]

La data apariției, critica a sancționat prompt această „experimentare stângace și artificială” (Șerban Cioculescu). George Călinescu a numit-o o nuvelă „rece”.[10]

Asemănări cu alte creații literare

Șerban Cioculescu găsește asemănări între Ciuleandra și O făclie de Paști a lui I.L. Caragiale sau nuvelele lui Gib Mihăiescu, atribuindu-i meritul de a fi prezentat primul caz clinic de obsesie în istoria romanului românesc.[11]

Traduceri

Ciuleandra a fost tradusă în 1929 în limba franceză, La danse de l'amour et de la mort, apărut la Editions Baudinière.

În 1930, a fost tradus în limba italiană, la editura La Nuova Italia, Perugia-Venezia, de către Venere Isopescu, cu prefața semnată de Giulio Bertoni. După 90 de ani de la această primă apariție în limba italiană, editura Rediviva din Milano a reluat publicarea volumului cu o nouă traducere, semnată de Alessio Colarizi Graziani și Alina Monica Țurlea (La Ciuleandra, 2020).[12]

În 2015 a fost tradus în limba spaniolă de Joaquín Garrigós, lansarea fiind cuprinsă în cele peste 600 de evenimente organizate la Madrid de Ziua Internațională a Cărții.[13]

La editura americană Cadmus Press (S.U.A.), care publică literatură din estul și sud-estul Europei, a apărut în 2021 romanul Ciuleandra de Liviu Rebreanu, în traducerea lui Gabi Reigh. Primul capitol al traducerii fusese deja nominalizat pentru John Dryden Translation Prize, acordat de Asociația Britanică de Comparatistică.[14]

Ecranizări

În 1929 un cerc de cineaști germani au făcut oferta ecranizării acestui roman. În iunie, după exterioarele filmate la Băile Strunga și alte cadre turnate la Bacău și Roman, filmul realizat în două versiuni diferite, cu același decor, dar cu protagoniști schimbați (Nicu Băltățeanu și Hans Stuwe), era gata pentru lansare. Dar scriitorul, atacant vehement în presă,[15] a notat în Jurnal, la 3 noiembrie 1930, că „haita de șantajiști aleargă să exploateze mediocritatea filmului”, programat în premieră la Capitol. În ciuda acestor circumstanțe nefavorabile, Ciuleandra din 1929 a rămas primul film sonor românesc.[16]

În 1985 filmul Ciuleandra a fost regizat de Sergiu Nicolaescu, în rolurile principale fiind actorii Ștefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion Rițiu și Anca Szönyi.[17]

Note

  1. ^ a b Rachieru, Adrian Dinu (). Liviu Rebreanu - Utopia erotică. Timișoara, Editura „Augusta”. p. 53-56. 
  2. ^ a b Angelescu, Gabriel. Romanele lui Liviu Rebreanu. Brașov, Editura Aula. p. 64-68. 
  3. ^ Rebreanu, Liviu. Jurnal, vol. I. p. 4-5. 
  4. ^ Muthu, Mircea (). Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului. Cluj-Napoca, Editura Dacia. p. 44. 
  5. ^ Rachieru 1986, p. 152.
  6. ^ Rachieru 1986, p. 153.
  7. ^ Lovinescu, Eugen (). Istoria literaturii române contemporane IV. Evoluția „prozei literare”. București, Editura „Ancora” S. Benvenisti & Co. p. 252-253. 
  8. ^ Liviu Rebreanu. București, Editura pentru literatură. . p. 175-177. 
  9. ^ Perpessicius, Ciuleandra, mențiuni critice, II. 71-78. 
  10. ^ Ciuleandra sau mitografia obsesiei, de Radu Săplăcan, în Astra, nr. 3 (174)/1986, p. 9
  11. ^ În marginea operei d-lui Rebreanu, în Aspecte literare contemporane, București, Editura Minerva, 1972, p. 325
  12. ^ Online, Redazione (). „Celebrul roman al lui Liviu Rebreanu, "Ciuleandra", tradus de o româncă și un italian îndrăgostit de limba română”. Gazeta Românească Italia. Accesat în . 
  13. ^ "Ciuleandra", de Liviu Rebreanu, tradus în limba spaniolă”. Radio Chișinău. Accesat în . 
  14. ^ „Romanul Ciuleandra de Liviu Rebreanu, publicat în S.U.A”. radioromaniacultural.ro. Accesat în . 
  15. ^ Nici un fel de risipă, de Pamfil Șeicaru, în Curentul
  16. ^ Căliman, Călin (). Istoria filmului românesc (1897-2000). București, Editura Fundației Culturale Române. p. 105. 
  17. ^ Vasilescu, Cristian Luis (). Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională. București, Editura Universitară. p. 77. 

Bibliografie

  • Rachieru, Adrian Dinu (). Pe urmele lui Liviu Rebreanu. București, Editura Sport-Turism. 


Read other articles:

В Википедии есть статьи о других людях с фамилией Вирхов. Рудольф Вирховнем. Rudolf Virchow Имя при рождении нем. Rudolf Ludwig Carl Virchow Дата рождения 13 октября 1821(1821-10-13)[1][2][…] Место рождения Шифельбайн, Шифельбайн[d], провинция Померания, Королевство Пруссия[3] Дата ...

 

هذه مقالة غير مراجعة. ينبغي أن يزال هذا القالب بعد أن يراجعها محرر مغاير للذي أنشأها؛ إذا لزم الأمر فيجب أن توسم المقالة بقوالب الصيانة المناسبة. يمكن أيضاً تقديم طلب لمراجعة المقالة في الصفحة المخصصة لذلك. (مارس 2021) منظمة التجارة الخارجية اليابانيةمعلومات عامةالبداية 1958200...

 

هذه المقالة يتيمة إذ تصل إليها مقالات أخرى قليلة جدًا. فضلًا، ساعد بإضافة وصلة إليها في مقالات متعلقة بها. (أبريل 2019) جنيفر دالتون معلومات شخصية الميلاد سنة 1967 (العمر 55–56 سنة)  مواطنة الولايات المتحدة  الحياة العملية المدرسة الأم جامعة كاليفورنيامعهد برات  المهنة ف

Dwayne JohnsonDwayne Johnson 2014Lahir2 Mei 1972 (umur 51)Hayward, California, Amerika SerikatPekerjaanAktor, Pegulat, ProduserTahun aktif1990–1995 (Sepak bola Amerika), 1996–2004; 2011–2013; 2016 (pegulat)1999–sekarang (aktor)Suami/istriDany Garcia (1997–2008) Lauren Hashian (2019-sekarang )Karier gulat profesionalNama ringDwayne Johnson[1]Flex Kavana[2]Rocky Maivia[2]The Rock[2]Tinggi6 ft 5 in (196 cm)[3]Berat260...

 

Mahood Falls Saw your edit, figure you must have local knowledge. There are appears to be an error in BCGNIS for Mahood Falls, which lists a community in a side-valley south of the outlet of Canim Lake; see the map generated on that page; there is no waterfall or cascade listing for Mahood Falls i.e. as a waterfall, only this community link. According to BCGNIS there was a post office of that name, at that location? Is that correct? Sometimes they're in error and I send them fixes, but also i...

 

اضغط هنا للاطلاع على كيفية قراءة التصنيف البراپاصورسالعصر: الجوراسي المبكر، 196.5–183 مليون سنة قك ك أ س د ف بر ث ج ط ب ن اعادة انشاء البراپاصورس المرتبة التصنيفية جنس  التصنيف العلمي المملكة: الحيوانات الشعبة: الحبليات الطائفة: الزواحف الرتبة: سحليات الورك الرتيبة: الصورب

You can help expand this article with text translated from the corresponding article in German. (March 2022) Click [show] for important translation instructions. View a machine-translated version of the German article. Machine translation, like DeepL or Google Translate, is a useful starting point for translations, but translators must revise errors as necessary and confirm that the translation is accurate, rather than simply copy-pasting machine-translated text into the English Wikipedi...

 

Mando de Operaciones Especiales del Ejército de los Estados UnidosUnited States Army Special Operations Command Activa 1989País Estados UnidosRama/s Ejército de los Estados UnidosTipo Unidad de operaciones especialesAlto mandoComandante Teniente General John F. Mulholland Jr.https://www.soc.mil/[editar datos en Wikidata] El Mando de Operaciones Especiales del Ejército de los Estados Unidos, en inglés: United States Army Special Operations Command (USASOC o ARSOC), es el mando e...

 

Temperature of a black body that would emit the same total amount of electromagnetic radiation The effective temperature of a body such as a star or planet is the temperature of a black body that would emit the same total amount of electromagnetic radiation.[1][2] Effective temperature is often used as an estimate of a body's surface temperature when the body's emissivity curve (as a function of wavelength) is not known. When the star's or planet's net emissivity in the releva...

Japanese professional wrestler Dark Dragon (wrestler) redirects here. For the Mexican professional wrestler, see Dark Dragon (luchador). Hajime Ohara 大原はじめOhara as the NWA International Junior Heavyweight ChampionBorn (1984-07-24) July 24, 1984 (age 39)[1][2]Kawasaki City, Kanagawa[1][2][3]Professional wrestling careerRing name(s)Dark DragonHajime OharaKiki[4]Kiki Ohara[4]Maybach Suwa Jr.OharaRey OharaBilled height1.74...

 

Former mayor of Cape Town Dan PlatoMPPPlato in 2019Mayor of Cape TownIn office6 November 2018 – 31 October 2021DeputyIan NeilsonPreceded byIan Neilson (acting)Patricia De LilleSucceeded byGeordin Hill-LewisIn office12 May 2009 – 1 June 2011DeputyGrant HaskinIan NeilsonPreceded byGrant Haskin (acting)Helen ZilleSucceeded byPatricia de LilleWestern Cape Provincial Minister of Community SafetyIn office1 June 2011 – 31 October 2018PremierHelen ZillePreceded byAlbe...

 

Yokoso JKT48PemeranJKT48Negara asal JepangBahasa asliIndonesiaJmlh. episode13 episodeProduksiDurasi45 menitRumah produksiDentsu Aegis Network IndonesiaAKS Co., Ltd.DistributorDentsu Aegis Network International Ltd.RilisJaringan asliAntv (2014-2015)Rajawali Televisi (2015)Rilis asli14 Desember 2014 –8 Maret 2015 Yokoso JKT48 Musim IJmlh. episode13 episodeProduksiRumah produksiDentsu Inter Admark Media Group IndonesiaAKS Co., Ltd.RilisJaringan asliAntvRilis asli14 Desember 2014 ...

安德里伊夫卡(烏克蘭語:Андріївка),对应的俄语名译为安德烈耶夫卡(俄語:Андреевка),可以指以下乌克兰地名: 市鎮 安德里伊夫卡市鎮 (扎波羅熱州)(烏克蘭語:Андріївська селищна громада):扎波羅熱州別爾江斯克區的鎮級市鎮 安德里伊夫卡市鎮 (頓涅茨克州)(烏克蘭語:Андріївська сільська громада):顿涅茨克州克拉马托尔...

 

The topic of this article may not meet Wikipedia's notability guidelines for companies and organizations. Please help to demonstrate the notability of the topic by citing reliable secondary sources that are independent of the topic and provide significant coverage of it beyond a mere trivial mention. If notability cannot be shown, the article is likely to be merged, redirected, or deleted.Find sources: AAA Northern New England – news · newspapers · books · s...

 

Zainudin HasanFoto Resmi sebagai Bupati Lampung SelatanBupati Lampung SelatanMasa jabatan17 Februari 2016 – 3 Agustus 2018PresidenJoko WidodoGubernurMuhammad Ridho Ficardo[[Wakil Bupati Lampung Selatan|Wakil]]Nanang ErmantoPendahuluRycko Menoza Kherlani (Pjs. Bupati)PenggantiNanang Ermanto (Plt.) Nanang Ermanto Informasi pribadiLahir12 Januari 1965 (umur 58)Pisang, Penengahan, Lampung SelatanKebangsaanIndonesiaPartai politikPartai Amanat NasionalSuami/istriJasmine ShahnazHubun...

Type of utility knife An Opinel No. 3 folding knife. The penny knife was a originally a simple 18th century utility knife with a fixed blade. It got the name penny knife because it cost 1 penny in England and America towards the end of the 18th century.[1] The famous Fuller's Penny Knife helped gain the reputation of Sheffield, England, cutlers in the pre-industrial era of the early 18th century.[2] Description The penny knife later evolved into a basic, mass-produced pocketkn...

 

Teluk Meksiko dengan 3D Cantarell Teluk Meksiko (bahasa Inggris: Gulf of Mexico; Spanyol: Golfo de México) adalah bagian dari Laut Karibia yang dibatasi oleh Meksiko di sebelah barat dan selatan serta Amerika Serikat di sebelah utara dan barat. New Orleans dan Houston merupakan kota pelabuhan utama di teluk ini. Di Amerika Serikat, negara bagian yang melintasi teluk ini adalah Florida, Alabama, Mississippi, Louisiana, dan Texas serta di Meksiko, negara bagian yang melintasi teluk ini...

 

Regency in Indonesia Regency in Central Java, IndonesiaPurbalinggaRegencyPurbalingga RegencyKabupaten PurbalinggaOther transcription(s) • JavaneseꦥꦸꦂꦧꦭꦶꦁꦒAlun-alun Purbalingga Coat of armsNickname: Kota PerwiraMotto: Prasetyaning Nayaka Amangun PrajaLocation of Purbalingga Regency in Central JavaPurbalinggaLocation in JavaShow map of JavaPurbalinggaLocation in IndonesiaShow map of IndonesiaCoordinates: 7°17′0″S 109°21′0″E / ...

1995 single by Portishead For the chest used to collect items of clothing or household linen, see hope chest. Glory BoxSingle by Portisheadfrom the album Dummy B-side Toy Box Scorn Sheared Box Released2 January 1995 (1995-01-02)GenreTrip hop[1]Length5:06LabelGo! BeatSongwriter(s) Portishead Isaac Hayes[2] Producer(s) Portishead Adrian Utley Portishead singles chronology Sour Times (1994) Glory Box (1995) All Mine (1997) Music videoGlory Box on YouTube Glory Box ...

 

Keuskupan São José do Rio PretoDioecesis RiopretensisLokasiNegaraBrazilProvinsi gerejawiRibeirão PretoStatistikLuas14.423 km2 (5.569 sq mi)Populasi- Total- Katolik934.000701, 000 (75.05%)InformasiRitusRitus RomaPendirian25 Januari 1929 (94 tahun lalu)KatedralCatedral São JoséKepemimpinan kiniPausFransiskusUskupTomé Ferreira da SilvaPetaSitus webwww.bispado.org.br Keuskupan São José do Rio Preto (bahasa Latin: Dioecesis Riopretensis) adalah sebuah...

 

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!