Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
În Evul Mediu satul ca domeniu latifundiar a aparținut mai multor familii nobiliare. Vladislav I al Ungariei a donat localitatea familiei Gerendi din localitatea vecină Luncani. Documentele atestă că în 1574 a intrat în posesia Famille Apafi(fr)[traduceți] care a schimbat domeniul cu principele Transilvaniei, Sigismund Báthory. În 1597 contele István Apor, prefectul comitatului Turda a devenit noul propietar al satului și castelului.În castelul familiei Apafi (ulterior cumpărat de familia Korda) s-au ținut în Evul Mediu mai multe ședințe ale Dietei transilvane. Castelul a fost demolat complet, numai numele locului (Cordăiești) mai amintește de existența sa.[2]
Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 125), localitatea apare sub numele de „Ketze”. Între satele Ketze (Chețani), Hadrev (Hădăreni) și Keresztur (Grindeni) pe hartă sunt marcate prin "Gericht" și prin semnul π două locuri publice de pedepsire a delicvenților în perioada medievală. Cele două locuri se găsesc la distanță unul față de celălalt, pe vârfurile a două dealuri.
Demografie
La recensământul din 1930 au fost înregistrați 1.255 locuitori, dintre care 1.221 români, 19 maghiari, 11 țigani și 4 evrei.[3] Sub aspect confesional au fost înregistrați 806 greco-catolici, 426 ortodocși, 16 reformați, 4 mozaici și 3 romano-catolici.[4]
Note
^x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă