PROFILBARU.COM

	Istoria Ucrainei
	; Acest articol este parte a unei serii
Istoria antică
	Cultura Cucuteni
	Cultura Iamna
	Cultura catacombelor
	Cimerienii
	Taurica
	Sciția
	Sarmații
	Cultura Zarubinți
	Cultura Sântana de Mureș-Cerneahov
	Imperiul Hun
Evul Mediu
	Slavii estici timpurii
	Onoghuria
	Croația Albă
	Haganatul Rus
	Hazaria
	Rusia Kieveană
	Galiției-Volînia
	Cumania
	Invazia mongolă în Rusia
	Hoarda de Aur
	Principatul Moldovei
	Marele Ducat al Lituaniei
Cazacii
	Rzeczpospolita
	Armata Zaporojeană
	Răscoala lui Hmelnițki
	Ruina
	Hetmanatul Căzăcesc
	Ucraina de pe malul stâng
	Ucraina de pe malul drept
	Slobidska Ukraina
	Siciul Dunărean
Istoria Modernă
	Imperiul Rus
	Rusia Mică
	Rusia Nouă
	Habsburgii
	Regatul Galiției și Lodomeriei
	Bucovina
	Rutenia Transcarpatică
Secolul al XX-lea
	Ucraina în timpul Primului Război Mondial
	Ucraina după Revoluția Rusă
	Războiul de independență
	Republica Populară Ucraineană
	Republica Populară a Ucrainei Occidentale
Epoca Sovietică
	RSS Ucraineană
	Holodomor
	Ucraina în al Doilea Război Mondial
	Organizația Naționaliștilor Ucraineni
	Cernobîl
Ucraina modernă
	Revoluția Portocalie
	Euromaidan
	Tulburările civile proruse din Ucraina din 2014
	Anexarea Crimeii de către Federația Rusă
	Criza ruso-ucraineană (2021-2022)
	Euromaidan
	Portal Ucraina; v • d • m

Cazacii înregistrați (în limbile ucraineană: Реєстрові козаки, Reestrovi kozaki, poloneză: Kozacy rejestrowi) erau cazacii (în cea mai mare parte cei din Zaporijie), care făceau parte din trupele regulate ale Uniunii statale polono-lituaniene. Cazacii înregistrați au fost parte a armatei polono-lituaniene în perioada 1582 – 1699. Primul monarh care a introdus acest sistem a fost Stefan Batory, al cărui prim registru conținea 500 de nume.

Cazacii înregistrați formau o elită în rândul cazacilor. Ei erau comandați de starșina („bătrâni”) și otamani care erau responsabili în fața marelui hatman al Coroanei (cel mai înalt comandant militar al Re…). Cea mai mare parte a cazacilor înregistrați formau unități de cavalerie ușoară de elită (cioragiev), excelenți arcași, iar mai târziu pușcași, specializați în atacuri-fulger, ambuscade și cercetare. Aceste unități de cavalerie ușoară erau folosite de cele mai multe ori în sprijinul cavaleriei grele, husarii. Cazacii s-au folosit la scară largă de taberele întărite de care, taboruri.

Cazacii înregistrat se bucurau de o serie de privilegii, printre care cea a libertății personale, scutirea de o mare parte a taxelor, sau plata pentru serviciile militare. Deși armata polono-lituaniană avea mari probleme financiare, care duceau deseori la întârzieri mari ale plăților, datoriile către cazaci erau deseori achitate în mărfuri, precum veștmintele sau armele.

Cazacii erau războinici pricepuți, iar cea mai importantă sursă de venituri a lor era reprezentată de prada obținută în timpul raidurilor din ținuturile sudice, adică în Imperiul Otoman și țările vasale acestuia. Totuși, doar un număr mic de cazaci făceau parte din categoria celor „înregistrați” – între câteva sute și câteva mii. Numărul lor varia în timp, crescând în general în timpul războaielor. Acest fapt ducea la apariția a numeroase tensiuni sociale și politice, dar fiind faptul că șleahta (nobilimea poloneză și ucraineană) încerca neîncetat să-i reducă pe cazaci la statutul de țărani, în vreme ce cazacii cereau continuu creșterea numărului celor cuprinși în „registru”. Conflictul cazaci-șleahtă era agravat de sprijinul tradițional pe care cazacii îl ofereau regelui, care era de multe ori în conflict cu nobilimea, care încerca reducerea puterii monarhului.

Tensiunile dintre cazaci și șleahtici s-au agravat în special de la sfârșitul secolului al XVI-lea, ducând la izbucnirea unor revolte, cea mai mare fiind răscoala lui Hmelnițki din 1648. În timpul acestor rebeliuni, cazacii înregistrați au fost forțați să aleagă între sprijinirea conaționalilor și loialitatea care o datorau forțelor armate regulate.