Născut în Veneția, pe data de 1 iunie 1906, Carlo Scarpa își petrece copilăria în Vicenza, unde termină Institutul Tehnic, în anul 1919. Își continuă studiile la Academia de Arte din Veneția, devenind asistentul arhitectuluivenețian Vincenzo Rinaldo, iar apoi colaborator al artizanilor sticlei de Murano.
În 1926 după obținerea diplomei în desen arhitectonic, devine profesor al Universității IUAV, fondată în același an. Concomitent, lucrează pentru firma de sticlărie artistică „Cappellin”, din Murano. Din 1936 până în 1947 este consilier artistic la atelierul de sticlă de Murano al lui Paolo Venini. În această perioadă se interesează în deosebi de artajaponeză, de stilul caracteristic Secesiunii vieneze reprezentat de artiști precum Hoffmann, Loos și Wagner, mai apoi de arhitectura organică a canadianuluiFrank Lloyd Wright. A creat opere artistice din sticlă. Între 1972 și 1974 a fost directorul universității IUAV.
În anul 1936, obține prima sa intervenție artistică importantă, în cadrul Universității Ca' Foscari din Veneția, unde se va întoarce după douăzeci de ani, în 1956, pentru a-și modifica prima creație.
În 1948, cu ocazia unei expoziții retrospective dedicată artistului Paul Klee începe colaborarea cu Bienalele Venețiene care îl afirmă ca maestru al artei de a prezenta arta. Scarpa participă la numeroase expoziții naționale și internaționale la Londra, New York, Madrid și Paris.
În 1956, după obținerea Premiului Național Olivetti penrtru arhitectură, i se comisionează spațiul expozitiv Olivetti din Piața San Marco a orașului natal. În același an este acuzat de profesarea ilegitimă a meseriei de arhitect, iar succesivul proces reprezintă punctul culminant al controversei pe acest subiect. Acestor discuții li se pune sfârșit abea după moartea artistului, prin acordarea Diplomei Honris Causa pentru arhitectură. Carlo Scarpa s-a stins din viată în urma unui accident (împiedicându-se de o treaptă), în Sendai, în anul 1978.
Caracteristicile arhitectonice ale artei lui Carlo Scarpa
Arhitectura lui Carlo Scarpa se bazează pe trei teme fundamentale: atenta proiectare, plecată de la reflexii vizuale, așadar de la un desen pregătitor; amenajarea minuțioasă a spațiilor expozitive și profundul respect pentru arhitectura antică, evident în restaurarea clădirilor sau realizarea unor noi proiecte într-un context antic.
Desenele pregătitoare
În desenele sale pregătitoare, Scarpa își materializează ideile și profundele reflexii într-o serie de elemente presentate până în cele mai mici detalii, care dădeau dovadă de faptul că oprele sale nu trebuiau să fie doar frumoase, ci și, pe cât posibil, funcționale.
Muzeele
Scarpa amenajează spațiile expozitive plecând de la elementul pe care îl consideră cel mai important pentru a putea valoriza operele prezente în muzee: lumina. Lumina devine astfel elementul fundamental pentru a înțelege și a face înțelese aceste opere, încadrându-le într-un spațiu neutru, ideal pentru contemplare.
Restaurări
Carlo Scarpa avea o uimitoare capacitate de a înțelege contextul arhitectonic preexistent, iar acest punct de forța este dovedit de toate operele sale de restaurare, prin care a creat un dialog între arhitectura antică și cea modernă.
Opere
Printre operele de exceptională valoare artistică ale lui Scarpa se numără reședințe private, monumente, muzee, intervenții în cadrul multor clădiri publice și magazine, biserici și faimoase sculpturi.
Peter Noever (a cura di): Carlo Scarpa — the other city: the working method of the architect with the tomb Brion in S. Vito d’Altivole as an example / Carlo Scarpa — die andere Stadt, catalogo esposizione MAK 1989/90, Ernst, Berlino 1989, ISBN 3-433-02300-X.
Orietta Lanzarini, Carlo Scarpa. L’architetto e le arti. Gli anni della Biennale di Venezia. 1948—1972, Venezia 2003.
Peter Noever (a cura di): Carlo Scarpa. Das Handwerk der Architektur / The Craft of Architecture, catalogo esposizione MAK 2003, Hatje Cantz, Ostfildern-Ruit, 2003.
Luca Marz, Carlo Scarpa. Il giardino delle Sculture, Padiglione Italia, Venezia (1952) in Costruire in laterizio, n. 118, luglio-agosto 2007.
Maria Antonietta Crippa, Scarpa, il pensiero, il disegno, i progetti, Milano, Jaca Book, 1984.
Francesco Dal Co e Giuseppe Mazzariol, Carlo Scarpa 1906-1978, Milano, Electa, 1984.
Francesco Dal Co e Prosdocimo Terrassan, Carlo Scarpa. La fondazione Querini Stampalia a Venezia, Electa, 2006.
Erilde Terenzoni, Carlo Scarpa. I disegni per la Tomba Brion, Inventario, 2006.
Mauro Pierconti, Carlo Scarpa e il Giappone, Electa, 2007.
Francesco Dal Co, Carlo Scarpa. Villa Ottolenghi, Milano, Electa, 2007. ISBN 978-88-370-4334-6
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
