Câmpul magnetic și câmpul electric sunt cele două componente ale câmpului electromagnetic. Prin variația lor, cele două câmpuri se influențează reciproc și astfel undele electrice și magnetice se pot propaga liber în spațiu sub formă de unde electromagnetice.
Istoric
Încă din secolul al VI-lea î.Hr., filozofii greci descriau și încercau să explice proprietățile mineralelor ce conțineau magnetit, tip de mineral găsit în regiunea Magnezia (Thesalia), de unde și numele mineralului.
Acul magnetic care „arăta sudul” este menționat pentru prima dată în secolul al XI-lea î.Hr. ca fiind folosit în China, însă de-abia din secolul al XII-lea d.Hr. se utilizează în mod curent busola în navigație.
Unul dintre primii învățați europeni care au studiat magnetismul a fost Pierre de Maricourt (Petrus Peregrinus), savant medieval ce l-a avut ca discipol pe Roger Bacon și care a scris, în 1269, un tratat remarcabil asupra magneților: Epistola Petri Peregrini de Marincourt ad Sygerum de Foucaucourt, militem, de magnete. Studiile sale au anticipat folosirea busolei.
Introducerea conceptului de câmp magnetic i se datorează lui Faraday.