Biserica evanghelică din satul Reciu, comuna Gârbova, județul Alba a fost construită în secolul XIII, cu transformări și modificări ulterioare (începutul sec.XV, 1801). Ansamblul bisericii evanghelice care cuprinde și zidul de incintă, ridicat în 1737, figurează pe lista monumentelor istorice: cod LMIAB-II-a-B-00267.[1]
O mică biserică romanică a fost construită în secolul al XIII-lea. În anul 1332preotul său este menționat în lista dijmelor papale. La începutul secolului al XV-lea a fost reconstruită în stil gotic, păstrându-se vechiul arc triumfal. Turnul de vest este construit în anul 1491. Populația catolică medievală a devenit luterană în timpul Reformei, împreună cu biserica. Unul dintre clopote a fost realizat în 1400.