Biserica Sfântul Vladimir este un lăcaș de cult și monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură din municipiul Chișinău.[1] Biserica a fost construită în 1900, și intra în componența complexului de caritate (fostul azil pentru preoții bătrâni) – „Frăția Aleksandr Nevski”.
Descriere
Biserica este alcătuită dintr-o „navă”, construită pe un plan alungit, cu absida altarului la est, și un-turn clopotniță la capătul vestic, primul nivel al căreia servește de pridvor bisericii. Nava este acoperită cu o boltă cilindrică. Absida altarului este în plan segment de cerc, flancată de două pastoforii, mici și joase. Alipită de absida altarului și pastoforia sudică a fost o capelă. Interiorul navei este iluminat prin ferestre largi, amplasate în două registre, jos – alungite vertical, cu partea superioară în arc, sus – circulare, aflate la baza bolții cilindrice. Fațada, aliniată liniei roșii a străzii are șapte axe de ferestre, dintre care locul ferestrei centrale este subliniat printr-o amploare mai mare – lățime și înălțime, dominată de un fronton triunghiular. Decorația plastică constă din ancadramente, cornișe, arhivolte, plită comună de pervaz, panouri decorative.
Referințe
Legături externe