Arhitectura Clujului

Arhitectura Clujului este compusă din clădiri și monumente din fiecare perioadă istorică, începând cu Evul Mediu până în secolul XXI, din antichitate păstrându-se numai ruine. Clujul deține un amplu ansamblu de monumente istorice, edificate în stiluri diverse, care au adus urbei supranumele de Oraș Comoară. Dintre cele mai vechi se numără fortificațiile medievale, lăcașurile de cult gotice din timpul Regatului Ungariei, sau casele, palatele și bisericile în stil renascentist și baroc, construite în timpul Monarhiei Habsburgice. În secole XIX și XX au fost ridicate edificii în stil eclectic, neoclasic sau Art Nouveau, iar după al Doilea Război Mondial, a devenit dominant stilul realismului socialist și brutalist.

Pe teritoriul Clujului au fost făcute numeroase descoperiri arheologice din epoci diferite, de la cea neolitică (la Gura Baciului) până la cea feudală timpurie (mormintele maghiare din Piața Libertății).[1]

Arhitectura antică

În cartierul Someșeni-Băi a fost descoperită o așezare dacică, identificabilă poate cu Napoca antică. Cele mai important descoperiri (inscripții, monumente, sculpturi etc) datează din epoca romană, când Napoca ocupa centrul actualului oraș. Așezare romană, important centru meșteșugăresc și comercial din care au fost identificate vestigii fragmentate de edificii monumentale: temple, palate, locuințe, dobândește sub Hadrian rangul de municipiu și devine capitală a Daciei Porolissensis, iar sub Marcus Aurelius sau Commodus devine colonie.[2]

Evul mediu

Arhitectură civilă și religioasă

Fortificații

O parte din zidurile de apărare a cetății medievale a Clujului există și în prezent, împreună cu o parte din bastioanele breslelor, dintre care sunt semnificative Bastionul Croitorilor și Turnul Lăcătușilor.

Renașterea (secolul XVI)

Secolele XVII și XVIII

Arhitectura militară

Arhitectura religioasă

Începutul și mijlocul secolului XIX

Belle Époque (1871-1914)

Arhitectura Clujului creată în timpul perioadei cunoscute ca Belle Époque, între 1871 și începutul Primului Război Mondial în 1914, e notabilă pentru varietatea sa de stiluri, de la neoclasic, neogotic, la neobaroc și versiunea maghiară a Art Nouveau-ului, cunoscută ca stilul secesionist în română sau szecesszió în maghiară.

În Transilvania, în jurul anului 1900 apare arhitectura Art Nouveau în forma sa austro-ungară, cunoscută ca stilul secesionist. Promotori ai stilului au fost atât arhitecții vienezi, cehi, unguri, chemați în Transilvania, cât și transilvăneni care au studiat la Viena, Budapesta, München și în alte orașe din Vestul Europei. Pe lângă Cluj, construcții secesioniste sunt și în alte orașe transilvănene, care la acea vreme erau sub stăpânire austro-ungară, ca Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureș și în multe altele. Fiind o formă maghiară de Art Nouveau, care folosește diverse motive populare, unele dintre aceste clădiri secesioniste pot să aibă un aspect de turtă dulce ungurească, așa cum e cazul Palatului Vulturul Negru din Oradea sau cel al Hotelului Dacia din Satu Mare.[5]

Ansamblul celor patru palate de la Podul Horea

Unul dintre stilurile dominante la sfârșitul secolului 19 și până la începutul Primului Război Mondial e cel eclectic, foarte popular și în Vechiul Regat. Eclectismul e un mod de gândire în care e ales din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce e mai bun. Stilul eclectic specific Belle Époque-ului e numit așa pentru că folosește elemente clasiciste luate din stiluri specifice unor perioade anterioare diferite, cum sunt arhitectura renascentistă, cea barocă, cea rococo etc. Clujul deține mai multe exemple de construcții în stilul eclectic, câteva exemple fiind Palatul Babos, Palatul Elian sau Palatul Berde.

Arhitectura industrială și de transport

Perioada interbelică: Art Deco și modernism (1918-1940)

Odată cu Marea Unire din 1918, Transilvania se unește cu Regatul României, și deci tendințele prezente în orașe ca Bucureștiul apar și în cele transilvănene, cum e Clujul. Astfel, arhitectura clujeană interbelică e dominată de arhitectura neoromânească, cea Art Deco, și cea modernistă și austeră de tip Bauhaus. Înainte să devină mainstream, modernismul a trebuit să înfrunte rezistența adepților stilului tradițional românesc, cunoscut și ca neoromânesc. Moderniști erau judecați în idea că formele lor simpliste duc la deznaționalizare, la creații lipsite spirit autohton. Totuși, opoziția tradiționaliștilor se diminuează, cele două stiluri existând simbiotic în orașele României.[13]

Pe măsură ce trecea timpul, stilul Art Deco devenea din ce în ce mai simplu, Art Decoul târziu al anilor 1930 fiind foarte apropiat de arhitectura școlii de design Bauhaus din Germania. Clujul are mai multe exemplare de Art Deco târziu, cum sunt Colegiul Academic (1934-1937, de George Cristinel) și Clădirea Companiei Centrale de Asigurări Sociale (anii 1930, de Ion Ionescu).

Perioada comunistă (1948-1989)

În România, în perioada comunistă, la fel ca în celelalte țări ale Europei, au loc mutări masive de populație din mediul rural în cel urban, altfel spus de la sat la oraș. De aceea, regimul comunist decide ridicarea unor cartiere noi de blocuri muncitorești. Mulți români tind să asocieze brutalismul din România anilor 1960 și 1970 cu regimul comunist, numind blocurile din acei ani „blocuri comuniste”. În realitate, arhitectura românească a acelor decenii era adaptată gusturilor și tendințelor vremii, în pas cu moda, clădiri foarte asemănătoare apărând și în Vestul Europei, Statele Unite, Canada, Australia și Japonia.

Și în Cluj apar bineînțeles cartiere noi, cum e Cartierul Grigorescu. Unul dintre cele mai remarcabile exemple de brutalism din Cluj e Biblioteca Academiei Române (1976, de Eliza Fierlinger și Radu Spânu).

Perioada contemporană (1990-prezent)

Începând cu anul 1989, în Cluj-Napoca a început să se dezvolte arhitectura modernă. Clădiri înalte, din oțel și sticlă, se înalță la orizontul orașului.

Primul sediu de birouri modern a fost sediul Băncii Agricole, clădirea fiind poreclită Clădirea Biscuite.[20] Alte bănci care și-au construit clădiri cu arhitectura modernă în Cluj-Napoca sunt Banca Comercială Română, Banc Post, HVB Țiriac, ABN Amro Bank, UniCredit ș.a.

Totuși, în Cluj-Napoca, pe lângă bănci, există și câteva clădiri construite din inițiativa primăriei municipiului. Cea mai nouă clădire este cea a Bibliotecii Județene Octavian Goga, ce adăpostește și Centrele de Informare ale Uniunii Europene și OTAN. Lucrările la clădire au început în anul 2000 și au fost finalizate în anul 2003. Alte clădiri construite după 1990 din bugetul de stat au fost cea a Grupului de Pompieri Avram Iancu, Aeroportul Internațional Cluj-Napoca și clădirea sucursalei DistriGaz Cluj-Napoca.

Fiind un centru academic, cu 6 universități de stat (Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Artă și Design, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină și Farmacie, Academia de Muzică "Gheoghe Dima") fondate în oraș și alte câteva private (Universitatea Bogdan Vodă, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir), Cluj-Napoca, dispune și de unele clădiri construite de universități, cum ar fi Facultatea de Științe Politice a UBB, Facultatea de Management a UBV și Facultatea de Drept a UCDC.

Note

  1. ^ Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu & Lucian Roșu (). Dicționar Enciclopedic de Artă Veche a României. Editura Științifică și Enciclopedică. p. 105. 
  2. ^ Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu & Lucian Roșu (). Dicționar Enciclopedic de Artă Veche a României. Editura Științifică și Enciclopedică. p. 105. 
  3. ^ „Casa Matei Corvin - Memorie şi cunoaştere locală”. www.bjc.ro. Accesat în . 
  4. ^ „Casele Statusului Romano-catolic (Piaţa Unirii) - Memorie şi cunoaştere locală”. www.bjc.ro. Accesat în . 
  5. ^ Florea, Vasile (). Arta Românească de la Origini până în Prezent. Litera. p. 318. ISBN 978-606-33-1053-9. 
  6. ^ „Palatul Elian - Memorie şi cunoaştere locală”. www.bjc.ro. Accesat în . 
  7. ^ „Palatul Elian - Memorie şi cunoaştere locală”. www.bjc.ro. Accesat în . 
  8. ^ „Palatul Berde - Memorie şi cunoaştere locală”. www.bjc.ro. Accesat în . 
  9. ^ Stoian, Loca Matei (). Interferențe Arhitecturale Italiene în Arhitectura Modernă Românească - ediție revizuită și adăugită -. igloomedia. p. 134. ISBN 978-606-8026-88-6. 
  10. ^ Criticos, Mihaela (). Art Deco sau Modernismul Bine Temperat - Art Deco or Well-Tempered Modernism (în română și engleză). SIMETRIA. p. 237. ISBN 978-973-1872-03-2. 
  11. ^ metacult.ro https://www.metacult.ro/architecture/fisa.php?id=664. Accesat în .  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  12. ^ Duculescu, Mirela (). Fondul Documentar de Arhitectură din România - raport preliminar de politică culturală. Simetria. p. 134. ISBN 9789731872193. 
  13. ^ Florea, Vasile (). Arta Românească de la Origini până în Prezent. Litera. p. 321. ISBN 978-606-33-1053-9. 
  14. ^ „Descriere tehnică - Teatrul Maghiar de Stat Cluj”. www.huntheater.ro. Accesat în . 
  15. ^ „Casa radio – casa radio, vedere de ansamblu, fragment”. arhiva.uniuneaarhitectilor.ro. Accesat în . 
  16. ^ „Biblioteca Academiei” (în engleză). #SOSBRUTALISM. Accesat în . 
  17. ^ „20 de imagini cu interiorul noii case a Băncii Transilvania făcute publice de arhitectul șef al județului pentru a demonstra că și acesta „surprinde plăcut". www.actualdecluj.ro. Accesat în . 
  18. ^ „Sediul de 46 de milioane al Băncii Transilvania, construit din beton aparent. Cum arată la interior”. zcj.ro. Accesat în . 
  19. ^ „Porsche Engineering Romania caută ingineri cu experienţă, dar şi proaspeţi absolvenţi”. adevarul.ro. Accesat în . 
  20. ^ „Cu cerinte intrunite nici pe departe,Sorin Dan vrea cladirea-biscuit de clasa A - Presa regionala 2007 - HotNews.ro”. www.hotnews.ro. . Accesat în . 

Vezi și

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Arhitectura Clujului

Read other articles:

Cet article est une ébauche concernant un musée français et la Vendée. Vous pouvez partager vos connaissances en l’améliorant (comment ?) selon les recommandations des projets correspondants. Musée de l'Abbaye Sainte-CroixMusée de L'Abbaye Sainte-Croix (MASC) des Sables-d'Olonne en 2023.Informations généralesOuverture 1963Surface 2 500 m2Visiteurs par an 35 251 (2019)Site web www.lemasc.fr/mascCollectionsGenre Art moderne et contemporainLocalisationAdresse Rue d...

 

Karin Kramer Verlag Rechtsform Verlagswesen Gründung 1970 Sitz Berlin, Deutschland Branche Buchverlag Website http://www.karin-kramer-verlag.de/ Der Karin Kramer Verlag (KKV) war ein anarchistischer Verlag in Berlin-Neukölln. Betrieben wurde er bis 2014 von Karin Kramer und Bernd Kramer. Inhaltsverzeichnis 1 Geschichte und Verlagsprogramm 2 Literatur 3 Weblinks 4 Einzelnachweise Geschichte und Verlagsprogramm Vorläufer des Verlags waren Schriften zur internationalen Arbeiter- und Rätebewe...

 

Черано-д'ІнтельвіCerano d'Intelvi Комуна Країна  ІталіяРегіон ЛомбардіяПровінція КомоКод ISTAT 013063Поштові індекси 22020Телефонний код 031Координати 45°57′00″ пн. ш. 9°05′00″ сх. д. / 45.95000° пн. ш. 9.08333° сх. д. / 45.95000; 9.08333Координати: 45°57′00″ пн. ш. 9°05′00

Tótszentgyörgy   Município   Localização TótszentgyörgyLocalização de Tótszentgyörgy na Hungria Coordenadas 46° 03' 07 N 17° 43' 02 E País Hungria Condado Baranya Características geográficas Área total 7,5 km² População total (2019) 126 ​​​​ hab. Código postal 7981 Tótszentgyörgy é um município da Hungria, situado no condado de Baranya. Tem 7,5 km² de área e sua população em 2019 foi estimada em 126 habitantes....

 

SciShowSciShow logoPenampilanPembawa acaraHank GreenGenrePendidikanBahasaInggrisPenayanganTayang perdana2 Januari 2012PenyediaYouTubeSitus webhttps://youtube.com/scishow SciShow adalah seri video sains di YouTube. Program ini dibawakan oleh Hank Green dari VlogBrothers.[1] SciShow diluncurkan sebagai saluran asli.[2] Hank Green, pembawa acara SciShow Beberapa bidang sains dibahas oleh SciShow, termasuk kimia, fisika, biologi, zoologi, entomologi, botani, meteorologi, astronomi...

 

Court established during the War of Independence You can help expand this article with text translated from the corresponding article in Turkish. (September 2015) Click [show] for important translation instructions. View a machine-translated version of the Turkish article. Machine translation, like DeepL or Google Translate, is a useful starting point for translations, but translators must revise errors as necessary and confirm that the translation is accurate, rather than simply copy-pa...

Australian actress (born 2001) Angourie RiceRice in 2017Born (2001-01-01) 1 January 2001 (age 22)Sydney, AustraliaEducationPrinces Hill Secondary CollegeOccupationActressYears active2013–present Angourie Rice (/æŋˈɡaʊri/ ann-GOW-ri;[1] born 1 January 2001[2]) is an Australian actress. She began her career as a child actress, coming to attention for her roles in These Final Hours (2013) and The Nice Guys (2016). She is known for her portrayal of Betty Brant in ...

 

Penn State ScrantonTypePublic satellite campusEstablished1923 (1923)Parent institutionPennsylvania State UniversityChancellorMarwan WafaPresidentNeeli BendapudiAcademic staff108Students942 (as of 2021)LocationDunmore, Pennsylvania, U.S.ColorsBlue and White    AffiliationsPSUAC (USCAA)MascotNittany LionWebsitescranton.psu.edu/ Penn State Scranton (formerly known as Penn State Worthington Scranton)[1] is a Commonwealth Campus of Pennsylvania State University located ...

 

Greek Nazi Party redirects here. For the contemporary nationalist far right-wing political organization, see Golden Dawn (Greece). Political party in Greece Greek National Socialist Party Ελληνικό Εθνικό Σοσιαλιστικό ΚόμμαFounderGeorge S. MercourisFounded1932Dissolved1943NewspaperEthniki Simaia[1]IdeologyNazismGreek ultranationalismPolitical positionFar-rightReligionGreek OrthodoxColours  Blue   WhiteParty flagPolitics of GreecePolitic...

Federal constituency of Pahang, Malaysia Kuantan (P083) Pahang constituencyFederal constituencyLegislatureDewan RakyatMPWan Razali Wan NorPNConstituency created1958First contested1959Last contested2022DemographicsPopulation (2020)[1]128,247Electors (2022)[2]87,597Area (km²)[3]165Pop. density (per km²)777.3 Kuantan is a federal constituency Kuantan District, in Pahang, Malaysia, that has been represented in the Dewan Rakyat since 1959. The federal constituency was cre...

 

Artikel ini bukan mengenai Rusia. PrusiaPreußen1525–1947 Bendera (1892–1918) Lambang Negara (1701–1918) Semboyan: Gott mitt uns  (Jerman)Tuhan Bersama KitaLagu kebangsaan: Preußens Gloria Kejayaan PrusiaPrusia (merah) pada masa keemasannya, negara pemimpin dalam Kekaisaran JermanIbu kotaKönigsberg (1525-1701)Berlin (1701-1947)Bahasa yang umum digunakanBahasa Jerman (resmi)Agama Protestanisme, Katolik RomawiPemerintahanMonarki mutlakSemi Konstitusional (1850-1...

 

Sailing at the Olympics Solingat the Games of the XXI OlympiadSolingVenueKingstonDates19 to 27 JulyCompetitors72 from 24 nationsTeams24Medalists Poul Richard Høj Jensen Valdemar Bandolowski Erik Hansen  Denmark John Kolius Walter Glasgow Richard Hoepfner  United States Dieter Below Michael Zachries Olaf Engelhardt  East Germany← 19721980 → Sailing at the1976 Summer OlympicsFinnOpen470OpenFlying DutchmanOpenTornadoOpenTempestOpenSolingOpenvte The...

Mahmud Hotak شاه محمود هوتکGhaziEmir AfganistanSketsa Mir Mahmud ShahBerkuasa1717-1725Penobatan1717 dan 1722 (sebagai Shah Persia)PendahuluAbdul Aziz HotakPenerusAshraf HotakKelahiran1697Kematian22 April 1725 (usia 27)Isfahan, Kekaisaran HotakNama lengkapMir Mahmud Shah HotakAyahMirwais HotakIbuKhanzada Sadozai[1]Anak{{{children}}}AgamaIslam Shāh Mahmūd Hotak, (bahasa Pashtun: شاه محمود هوتک), (1697 - 22 April 1725) adalah penguasa Afghanistan dari dinast...

 

Mountain in Italy You can help expand this article with text translated from the corresponding article in Italian. (March 2010) Click [show] for important translation instructions. View a machine-translated version of the Italian article. Machine translation, like DeepL or Google Translate, is a useful starting point for translations, but translators must revise errors as necessary and confirm that the translation is accurate, rather than simply copy-pasting machine-translated text into ...

 

1972 film by Sergei Solovyov The StationmasterDirected bySergei SolovyovWritten bySergei SolovyovAlexander PushkinProduced byViktor TsirulStarringNikolai PastukhovNikita MikhalkovMarianna KushnerovaNarrated byGennady Shumsky (on behalf of Ivan Belkin)CinematographyLeonid KalashnikovEdited byA. AbramovaMusic byIsaac SchwartzProductioncompanyMosfilmRelease date 1972 (1972) Running time68 minutesCountrySoviet UnionLanguageRussian The Stationmaster (Russian: Станционный смотр...

Japanese manga series Not to be confused with The Wandering Islands. Wandering IslandFirst tankōbon volume cover, featuring Mikura Amelia looking out of her Fairey Swordfish冒険エレキテ島(Bōken Erekite-tō)GenreAdventure[1] MangaWritten byKenji TsurutaPublished byKodanshaEnglish publisherNA: Dark Horse ComicsMagazineManga Box AMASIA(2010)Monthly Afternoon(2011–present)DemographicSeinenOriginal runJuly 13, 2010 – presentVolumes2 (List of volumes) Wandering Island...

 

A book by Anaïs Nin originally titled The Solar Barque This article does not cite any sources. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Seduction of the Minotaur – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (March 2011) (Learn how and when to remove this template message) First edition Seduction of the Minotaur is an autobiographical novel by Anaïs Nin, t...

 

American record label Big Machine RecordsParent companyHybe CorporationFoundedSeptember 1, 2005; 18 years ago (2005-09-01)FounderScott BorchettaDistributor(s)Universal Music GroupGenre Country pop rock Country of originUnited StatesLocationNashville, TennesseeOfficial websitewww.bigmachinelabelgroup.com Big Machine Records is an American record label, distributed by Universal Music Group. Specializing in country and pop artists, Big Machine is based on Music Row in Nashville...

Циссоида — кривая, созданная из двух заданных кривых C1, C2 относительно точки O (полюса). Пусть L — прямая, проходящая через O и пересекающая C1 в точке P1, а C2 — в точке P2. Пусть P — точка на L такая, что OP = P1P2 (на самом деле имеются две таких точки, но P выбирается так, чт...

 

1697 English comedy play by John Vanbrugh This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) This article relies largely or entirely on a single source. Relevant discussion may be found on the talk page. Please help improve this article by introducing citations to additional sources.Find sources: The Provoked Wife – news · newspapers · books · scholar ...

 

Strategi Solo vs Squad di Free Fire: Cara Menang Mudah!