Anne no Nikki (アンネの日記,Anne no Nikki?), cunoscut, de asemenea, sub titlul Jurnalul Annei Frank, este un film anime japonez din 1995, inspirat din Jurnalul Annei Frank.[2] Filmul a fost realizat de studioul de animație Madhouse, a fost regizat de Akinori Nagaoka și lansat la 19 august 1995.[3]
Filmul lui Nagaoka are personajele desenate de Katsuyuki Kubo și o coloană sonoră compusă de Michael Nyman, incluzând două melodii originale:[4] „If” (care încorporează acorduri din cântecul „Time Lapse” care este interpretat în filmul A Zed & Two Noughts) și „Why”, care au devenit piese pentru concert. Cel de-al doilea cântec a fost interpretat, de asemenea, într-o formă modificată în filmul The Libertine. Cântăreața este contralto Hilary Summers. „Candlefire” și versiunile interpretate la pian ale cântecelor „If” și ”Why” au apărut pe albumul The Piano Sings (2005) al lui Nyman.
Reina Takahashi interpretează vocea protagonistei Anne Frank, în timp ce Gō Katō interpretează vocea lui Otto Frank și Tano Seiko pe cea a lui Margot Frank.[5]
Lansare
Filmul lui Nagaoka a fost lansat pe DVD, într-o versiune HD, în limba franceză (ca Le Journal d'Anne Frank), cu subtitrare în limba engleză. O lansare a filmului în America de Nord a fost stabilită pentru 2015, dar încă nu a avut loc în 2017.[6]
Coloana sonoră
„If” și „Why” au devenit piese cântate în concertele lui Michael Nyman și au fost reînregistrate ca solouri de pian pe albumul The Piano Sings.
Lista cântecelor
Amsterdam Dawn
Anne's Birthday
The Schoolroom
Letter From Germany
Goodbye Moortje
Candlefire
Renewal
Light Of Love
Chatterbox Waltz
Hanukah
Spring Freedom
Concentration Camp
If
First Kiss
D-Day
The Diary Of Hope
Silent Separation
Lament For Lost Youth
Why
Recepție
Justin Sevakis a scris pe situl de informații despre anime și manga Anime News Network (pe care l-a fondat în 1998) că „chiar și o poveste atât de intensă ca a Annei Frank nu poate depăși o realizare cinematografică efectiv dezagreabilă și opțiunile regizorale ciudate care pur și simplu nu funcționează” și că el nu ar putea „să se gândească la un mod mai nepotrivit de a înțelege povestea decât vizionarea acestui film”.[7]
