Lila și-a început cariera cu Besa Kavajë, unde și-a făcut debutul în 2002 la vârsta de 16 ani și a devenit rapid titular, forma bună aducându-i în ianuarie 2007 un transfer la clubul grec Iraklis. S-a întors la Besa Kavajë după ce nu a reușit să se adapteze la Iraklis și a devenit în scurt timp căpitanul clubului, obținând locul al treilea în Superliga din Albania înainte de a se transfera la KF Tirana după doar un an înapoi la Kavajë. El a fost favoritul fanilor la KF Tirana în timpul celor trei ani petrecuți la club, și a câștigat titlul de Superliga albaneză în primul său sezon acolo, ajutându-i să ajungă în finala Cupei Albaniei pe care echipa sa a pierdut-o. Ultimul său meci la echipă a venit în finala Cupei Albaniei din 2011, pe care echipa sa a pierdut-o la penaltiuri, după care s-a transferat din nou în Grecia, de această dată la PAS Giannina.
El s-a stabilit repede în primul unsprezece al celor de la PAS Giannina și și-a ajutat echipa să termine la mijlocul clasamentului în primul său sezon în Grecia și apoi să ajungă în playoff-ul Superligii în al doilea sezon la club, terminând în treilea sezon în partea inferioară a clasamentului. El a intrat fost împrumutat la echipa de Seria A, Parma, în sezonul 2014-2015, dar nu a putut ajuta clubul să scape de retrogradare și s-a întors la PAS Giannina în urma falimentului lui Parma. După întoarcerea sa, el a încercat să-și recâștige locul în prima echipă și a fost folosit mai mult ca rezervă în campionat.
Lila a reprezentat Albania la categoriile sub 17 ani, sub 19 ani, sub 21 ani și la naționala mare. El și-a făcut debutul internațional la seniori în 2007 împotriva României și de atunci a jucat în 68 de meciuri, dar nu a marcat niciun gol. El a devenit titular în naționala Albaniei chiar în 2010, sub comanda lui Josip Kuže, și a început, de asemenea, să joace și aici pe poziția de mijlocaș defensiv. Sub Gianni De Biasi a jucat mai mult ca mijlocaș dreapta și ca extremă dreapta din 2014 și a ajutat Albania să se califice la primul său turneu internațional major, Euro 2016. El a fost, de asemenea, implicat în infamul meci dintre Serbia și Albania din 14 octombrie 2014, care a fost abandonat și în urma căruia Albania a obținut o victorie la masa verde în dauna Serbiei.
Cariera pe echipe
Besa Kavajë
Lila și-a început cariera la clubul din orașul său natal, Besa Kavajë. El și-a făcut debutul pentru club în sezonul 2002-2003 în Superliga din Albania pe 14 decembrie 2002 într-un meci din deplasare împotriva lui Teuta Durrës. Lila a intrat la pauză din postura de rezervă, înlocuindu-l pe Ervin Bardhi. A fost un debut nefericit pentru tânărul Lila, deoarece partida s-a încheiat cu scorul de 5-0 pentru Teuta Durrës.
Iraklis
Forma bună arătată de Lila pe flancul drept al apărării i-a deschis drumul pentru un transfer la clubul grec Iraklis în ianuarie 2007, unde s-a alăturat colegilor săi albanezi Enea Koliçi, Elvis Kaja și Indrit Fortuzi.[5] În ciuda faptului că visul său de a juca în străinătate a devenit o realitate, Lila nu a reușit să se adapteze în Grecia și după doar 6 luni și 3 meciuri a revenit la Besa Kavajë.
Întoarcerea la Besa Kavajë
După întoarcerea sa, a devenit căpitanul echipei. În sezonul 2007-2008 a jucat în 26 de partide fără să înscrie vreun gol.[6] Echipa a fost, de asemenea, învinsă în Supercupa Albaniei din 2007 de către Tirana.[7] Lila a jucat meciul final cu Besa în Cupa Intertoto împotriva lui Grasshopper, care s-a terminat cu o înfrângere scor 0-3.[8]
Tirana
Lila a fost transferat de Tirana, la 21 iulie 2008, după ce el și agentul său Sokol Haxhia au fost ajuns la înțelegere cu președintele clubului, Refik Halili.[9] Primul său meci ca jucător al Tiranei a fost cel din deschiderea al sezonului împotriva lui Vllaznia Shkodër, în care a jucat 90 de minute, scor 0-0.[10] A marcat primul gol pentru echipă la 14 septembrie în cel de-al treilea meci, în derby-ul capitalei împotriva lui Partizani Tirana, marcând golul câștigător.[11]
Lila a marcat și în următoarea etapă, care a avut loc pe 20 septembrie 2008 împotriva lui Apolonia Fier în minutul 28 al meciului.[12] Pe parcursul întregului sezon 2008-2009 a devenit titularul postului de fundaș dreapta și a jucat 29 de meciuri, demonstrând că are calități ofensive, înscriind în total patru goluri în campionat.[13] Tirana a încheiat campionatul câștigând cel de-al 24 titlu din istorie, având cu patru puncte mai mult decât ocupanta locului secund, Vllaznia Shkodër.[14] Tirana a intrat, de asemenea, în finala Cupei Albaniei 2008-2009, unde alb-albaștrii au fost învinși cu 2-1 de Flamurtari Vlorë, într-un meci în care Lila a fost rezervă neutilizată.
Lila a început cel de-al doilea sezon cu Tirana pe 15 iulie 2009, făcându-și debutul european cu Tirana împotriva lui Stabæk în primul tur al Ligii Campionilor 2009-2010.[15] A fost titular și în returul pierdut de Tirana, scor 4-0 la Telenor Arena, fiind eliminată din competiție cu 1-5 la general.[16] Ulterior, pe 16 august, Lila a câștigat cel de-al doilea trofeu la Tirana, Supercupa Albaniei, ajutându-și echipa să o învingă pe Flamurtari Vlorë cu 1-0 pe stadionul Qemal Stafa.[17]
PAS Giannina
Lila a fost transferat de echipa greacă PAS Giannina la 24 iunie 2011 pentru 200.000 € plus bonusuri, semnând un contract pe trei ani.[18][19]
El a primit tricoul cu numărul 3 și și-a făcut debutul competițional pe 27 august într-o remiză albă împotriva lui Aris Salonic în săptămâna de deschidere a Superligii Greciei.[20] În primul său sezon la Ajax din Epirus, Lila a jucat în 21 de meciuri de campionat, fără să marcheze goluri, iar echipa sa a terminat pe locul 8 în campionat. Cu 8 cartonașe galbene, Lila a fost al doilea jucător ca număr de cartonașe din cadrul echipei.[21]
Lila a început cel de-al doilea sezon pe 25 august 2012 jucând în partida scor 0-0 cu Platanias de pe stadionul Zosimades.[22] El și-a făcut prima sa apariție în Cupa Greciei pe 29 noiembrie în victoria cu 1-0 împotriva lui Panserraikos în manșa tur a rundei a treia.[23] Primele sale goluri marcate pentru club au venit mai târziu pe data de 8 decembrie, atunci când echipa sa a câștigat cu 0-2 cu Kerkyra.[24] Cel de-al doilea gol al sezonului a venit pe 24 ianuarie în anul următor, în a doua etapă a Cupei Greciei la fotbal împotriva lui Fostiras, echipa sa câștigând cu 2-3 și progresând în sferturile de finală.[25][26] El a încheiat al doilea sezon în Grecia jucând 35 de meciuri în campionat și cupă, în timp ce PAS Giannina a terminat pe locul 5 în campionat și a fost eliminată de Olympiakos în sferturile de finală ale Cupei. Din nou, a fost al doilea jucător cu cele mai multe cartonașe primite.[27]
La 12 iulie 2014, Lila a declarat chiar că contractul său cu PAS Giannina s-a încheiat, permițându-i să semneze un contract cu echipa croatăHNK Rijeka[28], însă, în cele din urmă, a renunțat la idee și a semnat un nou contract pe trei ani contract cu PAS Giannina.[29]
Împrumutul la Parma
La 28 decembrie 2014, Lila a împrumutat la echipa Serie AParma.[30] Transferul a devenit oficial la 1 ianuarie 2015, când fereastra de transfer a fost redeschisă.[31] În timpul prezentării, Lila a declarat că visul său de a juca în Seria A a devenit realitate, adăugând că Seria A este cel mai bun campionat din lume.[32] Unsprezece zile mai târziu, clubul a anunțat că jucătorul a fost împrumutat și nu cumpărat direct (păstrând o opțiune de cumpărare)[33] din cauza dificultăților financiare continue ale clubului.
El a debutat pentru Parma la 14 ianuarie 2015, începând cu meciul din Coppa Italia împotriva lui Cagliari.[34] După 13 minute, însă, Lila a ieșit accidentat de pe teren având o problemă musculară la nivelul coapsei.[35] În primul său meci de după accidentare, Lila a marcat primul său gol pentru Parma împotriva lui Sassuolo pe 15 martie 2015; a jucat din primul minut, meciul terminându-se cu o înfrângere de 4-1 pentru Gialloblù.[36][37]
Întoarcerea la PAS Giannina
După ce împrumutul la Parma s-a încheiat, Lila a refuzat inițial să se întoarcă cu speranța de a-și găsi un nou club în Serie A.[38] Apoi a început să se antreneze cu echipa albaneză Skënderbeu Korçë în primele zile ale lui august 2015 pentru a se menține în formă.[39] După aceasta, Lila a părăsit echipa pentru a se întoarce la PAS Giannina pentru noul sezon, unde i s-a acordat înapoi tricoul cu numărul 3.[40]
El a jucat în cel de-al o sutălea meci în Superligă din Grecia pe 24 ianuarie 2016, jucând 70 de minute în victoria cu 0-2 împotriva lui Atromitos.[41]
Lila a început sezonul 2016-2017, făcându-și debutul în Europa League la 14 iulie 2016, în primul tur preliminar cu Cotei BK, în care echipa sa a obținut o victorie confortabilă scor 3-0.[42] El a jucat de asemenea în returul care a avut loc o săptămână mai târziu, când PAS Giannina a câștigat în prelungiri după ce în timpul regulamentar scorul era 3-0.[43] Lila a încheiat campania europeană după numai 4 meciuri, după ce echipa sa a fost eliminată de AZ Alkmaar în a doua rundă de calificare.[44]
La 25 martie 2017, Lila a fost înregistrat bătându-și joc de un preot grec, în timp ce se afla în cantonamentul naționalei.[45] Acest lucru a făcut clubul să-i propună desfacerea contractului.[46] Trei zile mai târziu, a reacționat și și-a cerut scuze pentru incident, declarând că comportamentul său a fost „extrem de inadecvat”.[47] Lila s-a dus apoi să se întâlnească cu preotul și să-i ceară scuze personal, oferindu-i, de asemenea, un dar.[48] La 1 aprilie, a fost lăsat pe bancă în remiza scor 1-1 împotriva lui Xanthi.[49] El a revenit în echipa de start patru zile mai târziu jucând 64 de minute în înfrângerea cu 3-0 la Veria[50] și a marcat primul gol al sezonului, în remiza cu 1-1 împotriva lui AEK Atena în etapa a treizecea.[51] El a încheiat al șaselea sezon la echipă cu 22 de meciuri jucate în toate competițiile.
Cariera internațională
Lila a fost chemată pentru prima oară la echipa națională a Albaniei de către Otto Baric la sfârșitul anului 2007; meciurile bune făcute ca fundaș dreapta pentru Besa Kavajë în Superliga din Albania l-au convins pe selecționerul croat să-l convoace. El a debutat pentru echipa de seniori în calificările la Euro 2008 împotriva României la București, la 21 noiembrie 2007.[52] Lila a început meciul ca fundaș dreapta și a jucat în total 90 de minute. Cu toate acestea, nu a fost un debut fericit, deoarece meciul s-a încheiat cu 6-1 pentru România, iar antrenorul care l-a debutat pe tânărul fundaș la echipa de seniori și-a dat demisia din funcția de antrenor al echipei naționale a Albaniei la doar o oră după fluierul final.[53]
Următorul antrenor al echipei naționale a fost încântat, de asemenea, de jocul lui Lila și acest lucru i-a adus convocarea din partea lui Arie Haan la primul său meci la cârma Albaniei, în amicalul cu Polonia de pe 27 mai 2008.[54] Lila a început meciul din postura de titular, dar a fost înlocuit la pauză cu Endrit Vrapi. Meciul s-a încheiat cu o înfrângere scor 1-0, dar albanezii au jucat bine după primirea golului în minutul 3. Andi Lila a reușit să joace alte două meciuri sub Arie Haan, într-un amical împotriva Liechtensteinului și un meci de calificare la Campionatul Mondial din 2010 împotriva Maltei. În ambele meciuri a intrat din postura de rezervă.
Lila a fost titular în campania de calificare de succes a Albaniei la Campionatul European din 2016. El a jucat în ultimele 15 minute ale meciului de deschidere a Grupei I cu Portugalia în care Albania a realizat un rezultat istoric, câștigând cu 1-0 pe Estádio Municipal,[55] fiind prima victorie obținută vreodată împotriva „Selecao das Quinas“.[56] Mai târziu, în octombrie 2014, Lila a fost protagonistul unei altercații în meciul cu Serbia, partidă care a reprezentat, de asemenea, cea de-a 50-a selecție a sa; el a jucat ca titular până în minutul 42 într-un meci care avea să fie amânat din cauza fanilor sârbi care aruncau cu torțe pe teren.[57] El, împreună cu alți jucători albanezi, au fost atacați de huliganii sârbi care au aruncat pe teren cu scaune și alte obiecte. Inițial, UEFA a acordat victoria la masa verde Serbiei, scor 3-0, dar i-au fost scăzute trei puncte, ceea ce le-a făcut atât pe Serbia, cât și pe Albania, să se adreseze Curții de Arbitraj Sportiv[58] care la 10 iulie 2015 a acordat Albaniei victoria la masa verde și cu Serbia rămânând cu deducerea de trei puncte.[59]
După ce a câștigat cu 3-0 pe stadionul republican Vazgen Sargsian împotriva Armeniei la 11 octombrie 2015, Albania s-a calificat în premieră la UEFA Euro 2016, terminând pe locul al doilea în Grupa I cu 14 puncte.[60] De asemenea, a fost prima lor apariție la un turneu de fotbal major.[60] La data de 21 mai 2016, Lila a fost numit în lotul lărgit al Albaniei de 27 de jucători pentru UEFA Euro 2016[61] și în lotul definitiv de 23 de jucători care au luat parte la UEFA Euro 2016 pe 31 mai.[62]
Lila a fost rezervă neutilizată în meciul de deschidere a grupei A împotriva Elveției, în care Albania a fost învinsă cu 0-1.[63] Prima sa apariție la Campionatul European a avut loc pe 16 iunie, împotriva gazdei Franța care a câștigat meciul cu 2-0 în ultimele minute.[64] Lila a jucat, de asemenea, ca titular în ultimul meci al grupei împotriva României, în timp ce Albania a câștigat cu 1-0 obținând prima victorie la un turneu final.[65] A fost prima victorie obținută de Albania într-un meci cu România din 1948.[66] Albania a terminat grupa pe poziția a treia cu trei puncte și cu golaveraj -2; ea s-a clasat pe ultimul loc dintre echipele clasate pe locul trei, ceea ce a dus la eliminarea echipei sale din competiție.[67]
Viața personală
Este căsătorit cu Ornela Lila și a devenit tată pentru prima dată la 20 martie 2015, când soția Lilii a dat naștere fiului său, numit Ayan.[68] La 16 iulie 2015, Lila a fost primit titlul de „Cetățean de onoare al orașului Kavajei” pentru protejarea simbolurilor naționale și pentru contribuția sa la fotbalul albanez.[69]
^„Andi Lila firmos me Tiranën” [Andi Lila signs with Tirana] (în Albanian). Arkiva Shqiptare e Lajmeve. . Arhivat din original la . Accesat în .Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Olsi Karagjozi (). „Andi Lila rikthehet te PAS Janina” [Andi Lila returns to PAS Giannina] (în Albanian). SuperSport Albania. Arhivat din original la . Accesat în .Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)