Alexandru Mavrocordat Exaporitul (neogreacă: Ἀλέξανδρος Μαυροκορδάτος, Alexandros Mavrokordatos; n. 1641 – d. 23 decembrie1709) a fost ca dragoman, unul dintre cei mai importanți politicieni din Imperiul Otoman.
Biografie
Alexandru Mavrocordat provine din familia fanariotăMavrocordat. Tatăl său, Nikolaos, provenea din Chios, dar s-a mutat în Constantinopol.[3] Mama sa a fost Roxandra Beglitzi de Skarlatou.
Alexandru Mavrocordat părăsește Imperiul Otoman și studiază filozofia, teologia și medicina în Roma, Padova și Bologna, unde a primit doctoratul la începutul anilor 1660. În anul 1664 și-a publicat teza, confirmând teoria circulației sângelui din 1628 a lui William Harvey. După întoarcerea sa la Constantinopol, Mavrocordat a predat la școala Patriarhiei Ecumenice și a fost medic al mai multor familii turcești distinse.[4] În 1689 a fost admis la Academia Leopoldină (Deutsche Akademie der Naturforscher Leopoldina).[5][6] Pseudonimul său academic a fost Alexander Magnus.
Datorită cunoașterii ample a limbilor, el ajunge dragoman (traducător) în 1673 - la acel moment o poziție foarte influentă; în același an, a fost numit mare logofăt, care a mediat între patriarhat și guvernul otoman. El a câștigat astfel o mare influență asupra politicii externe otomane.[7] A fost mare dragoman al Porții Otomane în două rânduri, între 1673–1683 și între 1685–1699.
După înfrângerea otomanilor în a doua asediere Vienei, a fost condamnat la moarte, dar după un an de detenție a fost eliberat și reabilitat. După o misiune în numele sultanului la împăratul Leopold I, el a jucat un rol decisiv la Tratatul de la Karlowitz, pe care l-a semnat în 1699 pentru partea otomană.
În 1670 s-a căsătorit cu Sultana Chrisoscoleo. Au avut cinci copii: Roxandra Ghica-Mavrocordat (1673-?), mama lui Grigore al II-lea Ghica, domn al Moldovei, Scarlat Mavrocordat (1678-1699), Nicolae Mavrocordat (1680-1730), mai târziu domn al Moldovei si Țării Românești, Elena Rosetti-Mavrocordat (1682-1722) și Ioan Mavrocordat (1684-1719), caimacam în Moldova și domn în Țara Românească.
Pe fiul său, Scarlatache Exaporitul, l-a căsătorit în 1698 cu Ilinca, fiică a lui Brâncoveanu, însă mariajul a fost scurt, întrucât Scarlatache a murit la vârsta de 22 ani, în 1699, fiind înmormântat la Mitropolia din Târgoviște. Scarlatache fusese numit de socrul său din ianuarie 1698 în dregătoria de vel-paharnic.
^J. D. F. Neigebaur: Geschichte der kaiserlichen Leopoldino-Carolinischen deutschen Akademie der Naturforscher während des zweiten Jahrhunderts ihres Bestehens. Friedrich Frommann, Jena 1860, S. 198
Cantemir, Dimitrie (), Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, Ediție îngrijită, studiu introductiv, note și comentarii de Paul Cernovodeanu. Transcriere, traducere și indici de Emil Lazea, București: Editura Minerva, pp. 5, 37
Cernovodeanu, Paul (), „Alexandru Mavrocordat Exaporitul (1641–1709)”, Diplomați iluștri, Volumul 4, București, pp. 5–64
Stoicescu, Nicolae (), Dicționar al Marilor Dregători din Țara Românească și Moldova în sec. XIV-XVII, București: Editura enciclopedică română, p. 209
Cernovodeanu, Paul; Caratașu, Mihail (), „Correspondance diplomatique d'Alexandre Mavrocordato l'Exaporite, 1676-1703. Partea I”, Revue des études Sud-est européennes, 20 (1): 93–128
Cernovodeanu, Paul; Caratașu, Mihail (), „Correspondance diplomatique d'Alexandre Mavrocordato l'Exaporite, 1676-1703. Partea II”, Revue des études Sud-est européennes, 20 (3): 327–348
Cernovodeanu, Paul; Caratașu, Mihail (), „Correspondance diplomatique d'Alexandre Mavrocordato l'Exaporite, 1676-1703. Partea III”, Revue des études Sud-est européennes, 22 (4): 327–358
