Provenea din familia Hâjdău și avea origini poloneze, românești și evreiești.[1][2] A studiat la Seminarul Teologic din Chișinău apoi la facultatea de drept a Universității din Harkov. În 1830, în revista moscovită "Vestnik Evropî" sunt publicate primele scrieri filosofice ale lui Alexandru Hâjdău - Despre calitatea Poeziei Divine și Despre scopul filosofiei. În 1836 se căsătorește cu Elisaveta Dauksz și tot atunci e ales efor al școlilor din județul Hotin. În 1838 se naște fiul său Bogdan Petriceicu Hasdeu. La 24 iunie1840 rostește un renumit discurs în fața absolvenților și personalului pedagogic de la școala județeană din Hotin - Suvenire de cele trecute, idée de cele de față și arătare de cele viitoare ale Moldaviei, tradus imediat în română de Constantin Stamati[3]. În 1842 este "obligat" să părăseasca postul de efor al școlilor din ținutul Hotin și se angajează învățător de limba franceză și matematică la gimnaziul de băieți din Vinița. Tot atunci scrie studiul Problema timpului nostru, care va fi tradus și publicat la București abia în 1938. În 1860 în "Foița de istorie și literatură" apare lucrarea sa Notiță asupra operei lui Kantemir Voievod. În 1866 este ales membru fondator al Societății Filologice Române.
Copilăria
Informații amănunțite privind copilăria și mediul familial al lui Alexandru sunt precare. Sigur este, în schimb, că Alexandru a dobândit în familie cunoștințe în ce privește limbiile străine, argumente sigure ar fi instruirea deosebită pe care o avea tatăl său ca jurist și poet la universitățile din Cracovia, Tadeu Hâjdeu fiind de profesie avocat. Primind în familie o educație aleasă, lui Alexandru a absolvit cu ușurință cursurile preuniversitare. Astfel, el a manifestat încă din copilărie un grad de erudiție precoce, erudiție pe care, ajuns la vârsta maturității nu a cultivat-o cu aceeași determinare. Alexandru Hâjdeu a reprezentat, de fapt, o verigă intermediară între Tadeu Hâjdeu și eruditul Bogdan Petriceicu Hasdeu.
O serie de biografi ai lui Alexandru Hâjdeu, printre care se numără și fiul său Bogdan, au afirmat că după ce acesta a absolvit cursurile gimnaziale din Chișinău, ar fi urmat patru facultăți din Harkov, Lemberg (Liov), Heidelberg și München. La acestea a avut posibilitatea și în același timp oportunitatea de a audia prelegeri ale unor savanți de renume cum au fost Ast, Philips, Joseph Görres și Friedrich Wilhelm Schelling. După cum reise din corespondența și activitatea sa publicistică, se presupune că acesta nu ar fi avut, totuși, timpul, fizic, necesar pentru a urma toate cursurile acestor universități, făcând excepție doar facultatea de la Harkov. Din corespondența lui Alexandru cu erudiții ruși Ismail Ivanovici Sreznevsky, Piotr Ivanovici Bartenev și Mihail Petrovici Pogodin reies cu evidență, exagerările privind anii de studii și a facultăților urmate. Astfel, Alexandru Hâjdeu îi scria lui Bartenev în anul 1865: "După terminarea cursurilor de la München și Heidelberg, am trăit multă timp în străinătate".[4] Similar îl asigura pe Sreznevski că: „a audiat circa trei ani prelegerile universităților din München și Heidelberg” și s-a întors acasă.[5] În corespondența cu Pogodin spune că a urmat cursurile „după vechiul obicei rus, într-o universitate rusă”, și în plus și-a „completat studiile la München și Heidelberg".[6]
Dintre toate centrele universitare prin care a umblat, Alexandru a găsit la Universitatea din Harkov condițiile propice pentru asimilarea noilor ideii care au circulat prin Rusia la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de al XIX-lea. Universitatea din Harkov a devenit un important centru cultural care atrăgea tinerii studioși cu predilecție din sudul Rusiei. În această efervenscență a ideilor, clasicismul cu vechile lui tipare este influențat de mișcarea idelogică a lui Johann Gottfried von Herder, clasicismul reorientându-se către valorificarea creației populare și idealizarea trecutului. Cea mai parte a lucrărilor lui Alexandru Hâjdeu sunt tributare acestei mișcări.
Din anul 1829, Alexandru urmează cursurile facultății din Harkov unde studiază științele naturale, istoria, dreptul, filozofia, etnografia și limbile clasice. Există un raport dat de către guvernatorulBasarabiei în care se specifică cum că Alexandru „a învățat la Harkov și, fiind din naștere capabil, a învățat foarte bine”.[7]
Alexandru Hâjdeu frecventează cercul de studii condus de către Sreznevski[8][9], înființat începând din anul 1817, cerc unde se prezentau referate și prelegeri pe teme filozofice, științifice și literare. Din anul 1831[10], redactează studiul "Spiritul legislației lui Alexandru I" (în rusă Дух законодательства императора Александра I). Această lucrare, nepublicată, a fost distinsă cu premiul acordat de către Facultatea de Drept a Universității. Pentru a fi publicată, cenzura a cerut autorului să modifice trei capitole. Textul a rămas în stadiul de manuscris până astăzi din cauza refuzului de a se conforma a lui Alexandru Hâjdeu.[8]
Interesându-l botanica, Alexandru a urmat cursurile Facultății de Științe Naturale și elaborează studiul "Despre nutriția plantelor"[11], care, la fel ca primul studiu, este distins cu Premiul Academiei Imperiale de Științe Ruse.[12] El a mai scris studiile pentru Facultatea de Litere intitulate "Războiul de 30 de ani" și "Limba moldovenească".[13][14]
Datele privind activitatea tânărului Hâjdeu în perioada de după absolvirea Facultății de la Harkov sunt controversate[15], astfel: Eufrosina Dvoicenco considera că Alexandru a plecat la München și Heidelberg[16], L. Marian crede că plecând de la Harkov, Alexandru a fost un timp profesor la Kamenița.[7] Alte surse menționează prezența sa la Hotin unde a lucrat la traducerea "Istoriei legiuirilor slave", ale lui Maciejowski.
Prin publicarea studiului "Gregor Varsava Skovoroda‘s Lebenswandel und Wirkungskreis oder eine Geschichte der slawischen Volksweisbeit in Briefen an Job. Görres, Professor an der Universität zu München", unii cercetători au considerat că Alexandru și-ar fi dat doctoratul la München.[17][18]
Școala basarabeană
Hâjdău a adus o contribuție importantă la unificarea principatelor române, în special prin discursurile din 1837 și 1840. Discursul din 1837, publicat în 1838 la Brașov și în 1839 la București, a fost piatră de temelie a unificării principatelor la 24 ianuarie1859. Prin scrisoarea Epistolă către români (publicată la 2 ianuarie1859), Hâjdău definește elementul cheie al "mesianismului românesc", denumit și "școala basarabeană", prin care dovedește participarea inteligentă (și de multe ori hotărâtoare, ca în 1918) a basarabenilor la actul de întregire a neamului românesc.[19]
^Calcan, Gheorghe; Borovină, Gheorghe (). Sub harul muzei Clio. Ploiești - Mileniul III. p. 412.
^Scrisoarea din 9 mai 1865, în „Limba și literatura moldovenească”, 1960, 2, p. 28-29
^Scrisoarea din 1.VI.1865, în „Limba și literatura moldovenească”, 1960, 4, p. 29-30
^Scrisoarea din 12.VII.1865, în „Limba și literatura moldovenească”, 1960, 2, p. 29-31
^ abL. Marian, Alexandru Hâjdeu și Academia Română, București, 1932, p. 28
^ abE. Dvoicenco-Markova, Al. Hâjdeu i russkaia literatura, în „Očerki moldavsko-russko-ukrajnskich svjazej”, Chișinău, 1978, p. 127
^Sreznevski a funcționat ca profesor la Universitatea din Harkov, iar peste doi ani s-a transferat la Petersburg.
^E. Dvoicenco-Markova, Al. Hâjdeu i russkaia literatura, în „Očerki moldavsko-russko-ukrajnskich svjazej”, Chișinău, 1978, p. 117
^Ospitanij rastenij, lucrare rămasă în manuscris. Vezi împrejurările la P. Balmuș, Coordonate ale activității lui A. Hâjdeu, în „Pagini din istoria culturii și literaturii moldovenești”, Chișinău, 1979, p. 80–82
^G. Bezviconi, Profiluri de ieri și de azi, București, 1943, p. 209
^D. I. Bagalej, Opît istorii Har'kovskovo universiteta, Harkov, vol. II, 1964, p. 873–874
^Vezi și Enciclopediceskii slovar‘, Petersburg, t. XVII, 1895, p. 646
^M. Janover, Contribuții privitoare la activitatea lui Alexandru Hâjdeu, în „Limba și literatura moldovenească”, 1960, 4
^E. Dvoicenco-Markova, Al. Hâjdeu i russkaia literatura, în „Očerki moldavsko-russko-ukrajnskich svjazej”, Chișinău, 1978, p. 202
^Tr. Ionescu-Nișcov, „Scrierile filozofice ale lui Alexandru Hâjdeu și gânditorul ucrainean Grigore Savici Skovoroda”, în Romanoslavica, tomul XII, nr. 2, 1965, p. 200.
^În lucrarea Bio-Bibliographisches Verzeichnis von Universitäts-u. Hochschuldrucken (Dissertationen) vom Ausgang des 16. bis Ende des 19. Jahrhunderts begründet von Hermann Mundt, herausgegeben von Konrad Wickert, IV, München — New York — London — Paris, 1980, nu a este menționat numele scriitorului în niciun fel.
