Agens s-a căsătorit în 1166/1167[3] cu Ștefan al III-lea, regele Ungariei. Căsătoria a fost intermediată de mama regelui Ștefan, Eufrosina a Kievului care a menținut relații bune cu principii germani. Cei doi au avut un fiu, Bela, care s-a născut în 1667 și a murit în același an.[3] Regele Ștefan al III-lea a murit în 1172 la vârsta de 25 de ani (s-a presupus că a fost otrăvit).[3]
Agnes s-a întors în Austria[1] și în 1173 s-a căsătorit cu Herman al II-lea, ducele Carintiei.[1] Nici această căsnicie nu a durat mult. Ducele Herman a murit opt ani mai târziu, iar Agnes un an după el. Din căsătoria lor au rezultat doi fii: Ulrich și Bernard, care au devenit succesiv duci de Carintia. Ulrich al III-lea, fiul și succesorul său, Bernard, a murit fără a avea urmași.
Ducesa Agnes a fost înmormântată în cripta bisericii Schottenkirche din Viena alături de părinții ei.
Căsătorii și descendenți
Agnes s-a căsătorit în 1166/1167 cu regele Ungariei, Ștefan al III-lea (d. 1172).[4] Cei doi au avut un fiu, Bela, care a murit înaintea tatălui său.
Agnes s-a căsătorit din nou în 1173 cu ducele Carintiei, Herman al II-lea.[5] Din această căsătorie au rezultat doi fii:
Ulrich al II-lea (n. 1176 – d. 1202), duce de Carintia (1181–1202);
Bernard al II-lea (n. 1180 – d. 1256), duce de Carintia (1202–1256).